VAK în 5 reguli simple pentru a învăţa mai eficient

Învăţăm diferit şi fiecare din noi trece prin faze de învăţare ca “te uiţi ca mâţa-n calendar” sau “смотришь в книгу, видишь фигу”. Unii beau cafea cu redbull, unii se culcă, alţii continuă insistent să lupte.

Ce ar fi dacă am folosi “instrumentele” potrivite şi adaptate stilului nostru de învăţare?

stil de învăţare – modelul individual în care primeşti şi asimilezi cel mai uşor informaţia nouă. Natural sau obţinut prin deprindere. Сonceptul de bază – fiecare din noi diferă prin modul în care învaţă.

Există diverse modele despre stiluri de învăţare care au ca factori: experienţa anterioară, deprinderile, atitudinea persoanei care învaţă, nivele emoţionale şi fizice. Am ales să vedem ce ne poate da cel mai răspândit şi inteligibil model – VAK. VAK vine de la Visual Auditory Kinesthetic. După teoria lui Fleming fiecare din noi are o preferinţă pentru una dintre aceste elemente. Pentru a te putea orienta mai bine care este stilul tău preferenţial, poţi face testul de mai jos.

  • “Vizualii” preferă ceea ce se poate de văzut, observat, incluzând imagini, diagrame, grafice, filme. Obișnuiesc să utilizeze fraze de genul ”arată-mi”, „să tragem o privire”, și vor avea o performanță mai sporită la o însărcinare nouă după ce vor citi instrucțiunile sau după ce vor urmări pe cineva făcând acest lucru.
  • “Auditivii” dau preferință transferului de informație pe cale auditivă: învaţă ascultând şi au nevoie de discuţii, să verbalizeze, au nevoie de sunete și zgomote. Obișnuiesc să utilizeze mai des frazele  „spune-mi”, „haideți să discutăm asta” și vor învăța mai bine după ce vor asculta instrucțiunile unui expert.
  • “Chinesteticii” preferă experienţa fizică, tactilă şi au nevoie de mişcare, să atingă, să experimenteze. Îi veți recunoaște după frazele „lasă-mă să încerc” sau vorbind despre cum îl face să se simtă o situaţie și vor performa mai bine o însărcinare nouă încercând în primul rând şi învățând pe parcurs.

De obicei avem un mix de preferințe pentru situații specifice, însă cu siguranță poți spune că 2 din cele 3 te-ar descrie cel mai bine ca stil. Teoria e simplă şi spune că trebuie să adaptăm circumstanţele la nevoile şi preferinţele noastre de a învăţa. Nimic mai simplu. Să vedem ce avem în jurul nostru și să diversificăm modul în care primim informația nouă. Ce putem face practic în timp ce învățăm pentru o probă sau un examen?

pentru cei Visual (cuvintele cheie ar fi să văd, să citesc, să notez):

  1. În timp ce înveţi o temă nouă sau repeţi una, ține lângă tine un carnet pentru a face notițe. Notițele tale trebuie să fie cuvintele sau frazele cheie din text. Dacă ai diagrame sau imagini încearcă să le schițezi în carnețel.
  2. Folosește sticky notes pentru notiţe şi pune-le chiar în carte la tema respectivă.
  3. Folosește mind-map‘uri sau scheme logice, creează sisteme și categorii în temele pe care le studiezi.
  4. Găseşte un filmuleţ care ar prezenta cum lucrează “teoria” pe care o studiezi
  5. Foloseşte pereţii şi fă-ţi camera loc de cercetare. Pune schemele sau diagramele pe pereţi aşa ca să le poţi vedea cât mai des. Eficient întreg anul şi nu doar înainte de examen.

pentru cei Auditive (cuvintele cheie ar fi să ascult, să spun):

  1. În primul rând fii atent la lecţie 🙂 fiind atent la lecţie vei observa că vei învăţa mai uşor sau vei repeta ulterior mai uşor.
  2. Dacă e posibil înregistreză lecţia sau caută cărţi audio despre tema respectivă. Ascultă în drum. Foloseşte timpul petrecut în transportul public cu folos.
  3. Citeşte cu voce tare când îţi poţi permite. Repetă în voce sau în gând cuvintele şi frazele cheie.
  4. În timp ce înveţi nu asculta muzică cu versuri. Te va încurca să te concentrezi.
  5. Rezervează-ţi timp şi discută tema nou-învăţată cu un coleg. Creaţi o dezbatere în care veţi apăra anumite idei din teoria studiată.

pentru cei Kinesthetic (cuvintele cheie ar fi să încerc, să fac, să ating):

  1. Dacă e posibil să aplici îndată şi să “verifici” teoria, foloseşte orice posibilitate.
  2. Modelează situaţia în care ai aplica sau modelează o simulare dacă ai ocazia.
  3. Fă notiţe şi decupează ideile. Foloseşte principiul de mind-map pentru a aranja foiţele în scheme.
  4. În timpul lecturii “ţine rândul” cu degetul. Condu rândul. Dacă ai ocazia subliniază sau foloseşte un highlight-er în timpul citirii.
  5. Dacă ai formule sau teoreme pe care trebuie să le memorezi – le vei învăţa mai uşor dacă te apuci să le demonstrezi singur. Cum s-a ajuns la formula sau concluzia finală? Ia-ţi rolul de explorator şi fă drumul de la început.

Spor la învățat!